Conferință și experiență de conectare “Natură și dizabilitate”

Asociatia Esperando și REPER21, împreună cu asociațiile franceze Asso Equi-sens și Connected by Nature, vă invită pe 17 mai 2018 la conferință “Natură și Dizabilitate”, în Baia Mare, urmată pe 18 mai de o experință efectivă de conectare la natură, desfășurată în spațiul rural maramureșan.

Adresăm această invitație de participare atât actorilor din domeniul dizabilității, cât și celor din domeniul naturii care doresc să se alăture acestui parteneriat, româno-francez, care urmărește afirmarea largă și punerea în practică a unui “Drept la Natură, egal pentru Toți” !

Mirosul fânului proaspăt cosit de pe un câmp, simfonia arborilor dintr-o pădure sub adierea vântului, atingerea energică a mării… Accesul la natură este o sursă inepuizabilă de experiențe senzoriale, care ne echilibrează emoțional și ne lărgesc orizonturile intelectuale, îmbunătățindu-ne semnificativ calitatea vieții și în particular sănătatea. În prezent însă, datorită alienării progresive a omului de mediul natural în favoarea celui “antropic”, accesul la natură s-a redus considerabil. Omul trăiește din ce în ce mai închis în lumea artificială pe care și-a construit-o el însuși.

Deconectarea de natură este cu atât mai acută în cazul persoanelor în situație de dizabilitate. Privarea de beneficiile naturii le afectează în mod considerabil și le reduce capacitatea de a-și realiza propriul potențial, menținându-le în situația de vulnerabilitate.

Conștiente de aceste realități, cele patru asociații române și franceze și-au asumat în 2016 provocarea unui proiect european, de parteneriat strategic Erasmus+, numit «Nature et Handicap» (www.nature-handicap.eu). La eveniment vom dezbate principalele argumente și instrumente în favoarea unui Drept universal la Natură, dezvoltate prin acest proiect.

Întâlnirea de la Baia Mare va fi cadrul în care vă invităm să treceți la acțiune! Dacă reprezentați o școală, o autoritate publică, un ONG, o firmă – vă invităm să vă formalizați angajamentul pentru dreptul persoanelor cu dizabilități la natură prin semnarea Cartei «Natură și dizabilitate» (disponibilă aici: http://nature-handicap.eu/?page_id=397&lang=ro). Elaborată în mod participativ de partenerii și beneficiarii proiectului, carta stipulează cele mai importante principii ce trebuie urmate atunci când invităm natura în sfera dizabilității și viceversa.

Citiți cu atenție Carta înainte de eveniment, analizați relevanța ei pentru structura pe care o reprezentați și semnalați-ne dacă doriți să o semnați împreună cu noi, la Baia Mare, pe 17 mai!

AGENDĂ:

17 mai 2018 – Conferința “Natură și Dizabilitate”
(Sala Millenium la Millenium Business Center, Str. Vasile Lucaciu nr. 2, Baia Mare)
09.45 – 10.00 Înregistrarea participanților
10.00 – 10.15 Prezentarea proiectului Erasmus+ “Natură și dizabilitate” (Esperando și REPER21)
10.15 – 11.15 Mizele unui demers “Natură și dizabilitate” (Esperando și REPER21)
11.15 – 11.30 Pauză
11.30 – 12.15 Semnarea cartei “Natură și dizabilitate”
12.15 – 13.15 Prânz
13.15 – 13.45 Grădinărit terapeutic adaptat persoanelor cu dizabilități (EQUI SENS)
13.45 – 14.15 Plante sălbatice comestibile – Cum? Cu cine? De ce? (Connected by Nature)
14.15 – 14.30 Pauză
14.30 – 15.00 Cum mergem în natură cu persoanele cu dizabilități? (Esperando)
15.00 – 15.30 Natura – între nevoie și responsabilitate (REPER21)
15.30 – 16.00 Întrebări, răspunsuri, continuări…

18 mai 2018 – Experiență de conectare la natură
10.00 – 16.00 Activități în natură în grupuri mixte, cu beneficiarii Esperando. Locația de întâlnire va fi comunicată ulterior celor ce pot participa la această experiență.

Vă așteptăm!
Echipa « Natură și dizabilitate »
(Ana-Maria PaladusCraciun AndradaAnthony FoussardBogdan Gioara, Christophe Zander, Daniel FilipasOana MarinSabine Chapuis-melin)


Participarea la cele două zile de eveniment este gratuită. Vă rugăm să ne confirmați participarea, completând acest formular, până pe 9.05.2018: https://goo.gl/forms/YA3Kxu9Ob0jUsaQ53

Organizatorii pot deconta cheltuielile de transport (autoturism, car sharing, tren, autobuz) în limita a 150 lei și o noapte de cazare în cameră dublă pentru cca. 15 participanți care doresc să se angajeze în demersul nostru semnând în cadrul evenimentului carta “Natură și dizabilitate”. Vă rugăm să ne precizați acest lucru în cadrul formularului de înscriere.

Locația în care se va desfășura evenimentul de pe 17 mai este un spațiu accesibilizat care permite participarea persoanelor cu dizabilități. Deplasarea de pe 18 mai se va realiza prin mijloace accesibilizate de transport în comun.

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of